Pare previzibil.
Posturi cu tagurile ‘ scurt-metraj ’
Nick Cave recită povestea pianului cu pisici. Cu întuneric, albastru şi câteva aliteraţii.
HD aici.
Cyanide & Happiness – acum animat!
O animaţie de scurt metraj care mă face să-mi amintesc de aventurile ştiinţifico fantastice relatate de Jules Verne în cărţile lui. Deşi nu are nimic de a face cu scriitorul francez, The Mysterious Geographic Explorations of Jasper Morello înfăţişează la perfecţie modul în care imaginaţia încerca să reprezinte lumea din cărţile acestuia. Nominalizat la Oscar şi BAFTA.
Un scurt metraj foarte simpatic. Little Man.
Am plăcerea să vă prezint generatorul de zâmbete de azi, un scurt-metraj marca Pixar, Partly Cloudy. După o idee drăguţă şi originală cum ne-au obişnuit cei de la prestigioasa companie.
Aici e originalul.
Eu zic că e reclamă la Schweppes, mai ales pentru că apare la “Schweppes online film festival“. Cu toate astea e un scurt-metraj destul de plăcut, despre comunicare.
O capodoperă ştiinţifico-fantastică de scurt metraj, bazată doar pe fotografii şi naraţiune, care prezintă experimentele conduse de către supravieţuitorii celui de al 3-lea război mondial în vederea salvării omenirii. Finalul are un “twist” frumos.
/rating_on.png)
(3 votes, average: 4.33 out of 5)
(1 votes, average: 4.00 out of 5)